Dragi prieteni,
Fiindcă a venit vacanța cu trenul din Franța, la acest Yard Sale ne vom juca și atât. Ba nu, vom face și schimburi de jucării, vom crea o piesă de teatru cu păpuși făcute de noi, vom confecționa jucării din materiale reciclate, vom viziona filme și vom face baloane uriașe de săpun. Vă invităm la o zi de vară până-n seară de joacă alături de Asociația Tottoro, Creative Arts, Creative Board Gaming și Centrul Igloo.
Dacă v-ați plictisit de unele jucării și vreți să le donați sau să le schimbați pe unele noi și nemaivăzute, vă rugăm să ne contactați pe adresa hello@igloo.center ca să vă rezervăm o masă (avem 10 mese disponibile în curte). Dacă vreți să schimbați doar un dinozaur sau o mașină electrică, puteți veni cu ele la purtător.
Faceți-vă programul astfel încât să nu aveți alte angajamente sâmbăta aceasta între 11.00 și 18.00.
Detalii despre program aici: https://www.facebook.com/events/998629873501493/