Ateliere de restyling de mobilier și decorațiuni interioare toată vara

dantela

Pentru că acasă e unde inima îţi bate în fiecare piesă de mobilier, fiecare ceaşcă ştie care îţi e ora ceaiului şi perdelele îţi respiră parfumul, vă vom învăţa cum să vă puneţi personalitatea în mobile, decoraţiunile şi micile mărunţişuri dragi care vă înconjoară.

Îndrumați de Cristina Rădulescu, artist plastic și trainer Creative Arts, veți restiliza, reinventa şi regând obiectele de mobilier şi cele decorative prin pictură, tehnicile şablonului, ştampilei, “natură” și decoupage (tehnica şerveţelului), prin antichizarea mobilierului (crackle) şi alte tehnici mixte.

Atelierele cursului de restyling mobilier și decorațiuni se vor desfășura joia, de la ora 19.00 la ora 21.00, în perioada 19 iunie-4 septembrie, în decorul șic al Caffé D’arthé din Strada Popa Nan nr. 7.

Cursul costă 50 de lei/ atelier, iar înscrierile se fac la office@creativearts.ro. 

Programul ședințelor din cadrul cursului de restyling mobilier și decorațiuni interioare:

Ședința 1 – Joi, 19 iunie – pictură

Pictăm la liberă alegere o piesă de mobilier urmând câțiva pași simpli de încadrare într-un stil, concept.

Ședința 2 – Joi, 26 iunie – Șabloane din frunze și alte elemente naturale

Ne folosim de elementele puse la dispoziție de natură – frunze, flori, fructe și legume – și descoperim farmecul “tehnicii natura” în transformarea pieselor de mobilier.

Ședința 3 – Joi, 3 iulie – Șablon dantelă sau aplicație dantelă

Folosind dantele de diferite texturi pentru a crea accente elegante și delicate pe piesele de mobilier.

Ședința 4 – Joi, 10 iulie – Aplicații de tapet sau colaj de imagini

Realizăm colaje inedite pe suprafața mobilierului cu diferite tipuri de tapet sau cu imaginile preferate din albumul de familie sau din albumul de călătorii.

Ședința 5 – Joi, 17 iulie – Antichizare Crackle

Descoperim frumusețea pieselor vechi de mobilier și ușurință cu care putem antichiza noi înșine mobilierul, dându-i o patină fermecătoare.

Ședința 6 – Joi, 24 iulie – Antichizare patină

Aflăm noi tehnici prin care putem “îmbătrâni” piesele de mobilier, “falsificându-le” vârsta și amplificându-le frumusețea.

Ședința 7 – Joi, 31 iulie – Antichizare șervețele încrețite

Ședința 8 –  Joi, 7 august – Decoupage lemn
 
Ședința 9 – Joi, 14 august – Decoupage sticlă
 
Ședința 10 – Joi, 21 august – Decoupage plastic
 
Ședința 11 – Joi, 28 august – Decoupage carton
 
Ședința 12 – Joi, 4 septembrie – Decoupage metal

Cursuri răcoritoare pentru spirite creatoare!

Am decis să reluăm vara asta cursurile pentru adulţi Creative Arts. Le-am restructurat, regândit şi reinventat, sunt calde, proaspăt scoase din cuptor şi vă invităm să le testaţi!

tumblr_n2mgaxhaOH1r0wotjo1_1280

Avem cursuri intensive pentru cei focusaţi şi mixte pentru cei ce vor să ştie de toate:

Pentru cele care fac din resturi comori – Curs de accesorii textile

Pentru cele care îşi poartă pânzele pe stradă – Curs de design textil

Pentru degetele înţepate ascunse în buzunare de rochiţe – Curs de croitorie

Pentru cele care care vor să (se) reinventeze – Curs de restyling vestimentar şi accesorizare

Pentru cele care nu pot constrânge culoarea pe un singur suport – Curs de pictură pe sticlă

Pentru cei care ştiu că acasă e locul unde inima îţi bate în fiecare piesă de mobilier – Curs de restyling mobilier

http://www.creativearts.ro/category/cursuri-si-ateliere-pentru-adulti/

Materialele sunt mereu din partea noastră, locatia ne e centrală (Sediul Creative Arts din str. Olari, nr. 23, Bucureşti) şi abia vă aşteptăm! Grăbiţi-vă să ne trimiteţi formularul de înscriere completat!

Daca vreţi să vă mai spunem de ce avem nevoie de voi, daca aveţi întrebări sau vreţi să ştiţi ce mai punem la cale, aşteptăm un semn la office@creativearts.ro sau la 0721.321.890!

Iar dacă ştiţi şi pe alţii care îşi au locul alături de noi, nu vă sfiiţi să îi invitaţi!

Wanted: creativi curajoşi!

Manifest pentru creativitate – the happening

Am decis să începem anul şi să vă reamintim de ce facem ceea ce facem printr-o serie de prezentări ale cursurilor pentru adulţi Creative Arts. Le-am restructurat, regândit şi reinventat, sunt calde, proaspăt scoase din cuptor şi vă invităm să le testaţi!

În săptămâna 27 – 31 ianuarie, în fiecare seară între orele 20:00 – 22:00, la Caffe D’arthe am pregătit sesiuni de meet the trainers, workshopuri demo, exerciţii de dezvoltare a creativităţii, expoziţii şi discount de 15% pentru înscrierile primite on spot.

poster

Wanted: creativi curajoşi!

P.S. Intrarea este liberă pe bază de rezervare la office@creativearts.ro. Consumaţia din bunătăţile ceainăriei este recomandată şi apreciată.

Manifest pentru creativitate

1598440_652523488144944_2353746_n

Trăim o existenţă plină de constrângeri. Învăţăm lucruri care ne sunt utile pentru a avea un post bine plătit şi o reputaţie, avem joburi care ne permit să cumpărăm case în complexe rezidenţiale, maşini, vacanţe şi ultimele gadgeturi, ne programăm viaţa de după birou între cât mai multe activităţi începute şi neterminate care ne fac să ne simţim utili sau ne complacem într-o amorţeală absolută a simţurilor şi a imaginaţiei.

 

Adoptăm hobby-uri la modă, socializam calculat numai în cercuri care ne folosesc, facem conversaţie lipsită de conţinut pe reţele sociale. Ne lăsăm purtaţi de convenţii, trenduri şi mode în ceea ce priveşte vestimentaţia, ignorând faptul că hainele doar ne acoperă, în timp ce stilul ajunge până la os şi chiar de acolo porneşte.

 

Preluăm ţinute de pe catwalk, de pe site-uri şi din vitrine fără să ni le asumăm şi să le filtrăm prin personalitatea noastră. Luptăm din răsputeri să fim originali, purtând cu toţii ultimele colecţii din magazinele la modă, fără să ne treacă prin cap vreo secundă că nu pentru originalitate luptăm, ci pentru uniformizare.

 

Pentru cei care ştiu că ne-am născut unici şi nu are sens să murim copii ale altceva, pentru cei dintre noi care au măcar un os creativ, fie el un os din degetul mic sau o întreagă coloană vertebrală, pentru cei ce gândesc, analizează şi îşi asumă alegerile – vouă ne adresăm şi de voi avem nevoie. Trebuie să facem o schimbare!

29548_466385790086560_1082457328_n

 

Acesta a fost manifestul nostru pentru creativitate. Aceasta este motivaţia care ne-a impins să facem ceea ce facem, care ne trezeşte în fiecare dimineaţă şi ne ţine treji pănă seara târziu – suntem creativi şi avem nevoie să ne exprimăm în toate contextele şi pe toate căile!

401986_3343492064922_1938078896_n

 

De mai bine de doi ani am ieşit în stradă, în malluri, la târguri, la evenimente convenţionale şi neconvenţionale tocmai ca să scoatem arta în stradă şi să ne facem vazuţi de toţi creativii reformaţi, refulaţi, îndoctrinaţi, care au nevoie de noi.

 

De peste treizeci de luni va căutam: prin licee şi facultăţi, prin birouri, prin cinematografe, cafenele şi muzee, prin tabere şi prin parcuri ca să vă adunăm pe toţi, cu mic cu mare.

 

De peste 120 de săptămâni emitem pe toate undele doar să ne auziţi. Am fost pe sticlă şi ne-am auzit şi pe căile eterului câteodată, ne-am spus povestea în ziarele pe care le citiţi dimineaţa la metrou şi pe blogurile pe care le urmăriţi seara. Zilnic aruncăm pe Facebook placebo-uri care să vă inspire, idei creative care să vă facă să rezonaţi cu noi.

 

De peste 900 de zile înfruntăm toate iernile tuturor vrajbelor care ne separă cu nesfârşita vară a libertăţii din noi. Vă vrem lângă noi, vrem să redescoperiţi să fiţi liberi şi unici, să vă exprimaţi personalitatea şi să intoarceţi capetele în fiecare ora din fiecare zi a existenţei voastre. Vrem ca, după ce plecaţi de la noi, să vă recunoaştem pe stradă de pe cealaltă parte a drumului, de parcă aţi păşi înconjuraţi de un stol de baloane colorate.

 

Cineva a spus odată că nu avem un suflet, ci suntem un suflet. Avem un trup şi, aş putea adăuga, ne purtăm sufletul pe dinafară prin toate manifestări mai mărunte sau mai statement.

387042_426745730729090_823398404_n

 

Din toate motivele de mai sus, am reînceput cursurile de dezvoltare a creativităţii Creative Arts!

 

Avem cursuri mixte pentru cei ce vor să ştie de toate:

 

Pentru cei care mai ştiu că hârtia nu e doar pentru cursuri, mape de prezentare şi extrase de cont – Tehnici ale hârtiei: origami, quilling, scrapbooking http://www.creativearts.ro/curs-mixt-de-tehnici-ale-hartiei/

Pentru cei care nu pot constrânge culoarea într-o singură formă şi pe un singur suport – Decoraţiuni şi culori http://www.creativearts.ro/curs-mixt-decoratiuni-si-culori/

Pentru cele îşi cumpără ţinute ca să se potrivească accesoriilor şi nu invers – Introducere în tehnici handmade http://www.creativearts.ro/hand-made/

Pentru cele care care vor să (se) reinventeze – Curs mixt de styling şi accesorizare http://www.creativearts.ro/curs-mixt-styling-si-accesorizare-haine/

Pentru cele care croşetează vise şi cos cu imaginaţie – Curs mixt de accesorii unicat http://www.creativearts.ro/curs-mixt-accesorii-unicat/

 

Avem cursuri intensive pentru cei focusaţi:

 

Pentru cei ce iubesc reflectoarele – Actorie http://www.creativearts.ro/actorie/

Pentru cei ce vorbesc serios în gluma şi glumesc serios – Curs de joke writing http://www.creativearts.ro/curs-de-joke-writing/

Pentru cei pentru care gunoiul altora e comoara lor – Reciclare creativă http://www.creativearts.ro/curs-de-reciclare-creativa/

Pentru cele care simt cu buricele degetelor – Realizare bijuterii din lut polimeric http://www.creativearts.ro/realizarea-de-bijuterii-din-lut-polymeric/

Pentru cele care fac din resturi comori – Curs intensiv de accesorii textile http://www.creativearts.ro/curs-intensiv-de-accesorii-textile/

Pentru cele care văd hainele printr-o lentilă colorată – Curs intensiv de accesorizare http://www.creativearts.ro/curs-intensiv-de-accesorizare/

Pentru cele care se joacă cu margelele de sticlă – Curs intensiv de beading http://www.creativearts.ro/curs-intensiv-de-beading/

Pentru cele care dau caldură – Curs intensiv de croşetat http://www.creativearts.ro/curs-intensiv-de-crosetat/

Pentru degetele înţepate de ace ascunse în buzunare de rochiţe – Curs intensiv de croitorie http://www.creativearts.ro/curs-de-croitorie/

Pentru cele care stiu că stilul spune cine eşti înainte să apuci să deschizi gura – Curs intensiv de design vestimentar http://www.creativearts.ro/curs-de-design-vestimentar/

Pentru cei care îşi poartă pânzele pe stradă – Design textil http://www.creativearts.ro/pictura-pe-textil/

Pentru cei care visează poveşti – Scriere creativă http://www.creativearts.ro/curs-de-scriere-creativa/

 

Materialele sunt mereu din partea noastră, locatia ne e centrală (Sediul Creative Arts din str. Dr. Pasteur, nr. 27, sect. 5,  Bucureşti) şi abia vă aşteptăm! Grăbiţi-vă să ne trimiteţi formularul de înscriere completat până pe 31 ianuarie şi plătim noi 10% din contravaloarea oricărui curs!

Daca vreţi să vă mai spunem de ce avem nevoie de voi, daca aveţi întrebări sau vreţi să ştiţi ce mai punem la cale, aşteptăm un semn la office@creativearts.ro sau la 0721.321.890!

Iar dacă ştiţi şi pe alţii care îşi au locul alături de noi, nu vă sfiiţi să îi invitaţi!