Curs de decoratiuni interioare si restyling mobilier

Curse de decoratiuni interioare si restyling mobilier

Pentru că acasă e locul unde inima îţi bate în fiecare piesă de mobilier, fiecare ceaşcă ştie care îţi e ora ceaiului şi perdelele îţi respiră parfumul, vă vom învăţa cum să vă puneţi personalitatea în mobile, decoraţiunile şi micile mărunţişuri dragi care vă înconjoară în cadrul unui curs de decoratiuni interioare şi restyling mobilier.
Restilizăm, reinventăm şi regândim obiecte de mobilier şi decorative prin pictură, tehnicile şablonului, ştampilei, “natură” şi decoupage (tehnica şerveţelului), antichizarea mobilierului (crackle) şi alte tehnici mixte.

Fie că vibraţi la shabby chic, pop-art, baroc, rustic sau provensal, vă arătăm cum să vă puneţi amprenta pe obiecte care surprind: excepţionale, memorabile, neconvenţionale, altfel.

Programă curs de decoratiuni interioare şi restyling mobilier :

Şedinţa 1 – Pictură
Pictăm la liberă alegere o piesă de mobilier urmând câţiva paşi simpli de încadrare într-un stil, concept.

Şedinţa 2 – Aplicaţii de colaj de imagini
Realizăm colaje inedite pe suprafaţa mobilierului cu decupaje din hârtie sau textile.

Şedinţa 3 –Antichizare Crackle
Descoperim frumuseţea pieselor vechi de mobilier şi uşurinţa cu care putem antichiza noi înşine mobilierul, dându-i o patină fermecătoare.

Şedinţa 4 – Antichizare patină
Aflăm noi tehnici prin care putem “îmbătrâni” piesele de mobilier, “falsificându-le” vârsta şi amplificându-le frumuseţea.

Şedinţa 5 – Retransfer foto 1
Alegem o amintire dragă, care ne poartă cu gândul în momente magice, și o aplicăm pe o suprafață de lemn, pentru a crea un obiect decorativ deosebit.

Şedinţa 6 – Retransfer foto 2
După aplicarea pozei, continuăm cu finisarea, lăcuirea și definitivarea obiectului decorativ

Şedinţele 7 – 8  – Tehnici mixte 
Combinăm tehnicile învățate cu cele noi și decorăm un obiect printr-un proces complex de aplicare a culorii și a tehnicii șervețelului, a mediilor de crăpare și a patinei.

Detalii curs de decoratiuni interioare şi restyling mobilier:

Tip curs: adulţi
Durată: 8 şedinţe săptămânale a câte două ore, între orele 18:30 – 20:30, în momentul în care se formează o grupă.
Adresă: str. Mătăsari nr. 21A, sect. 2, Bucureşti
Cost: 500 lei + TVA cursul (achitabil în două tranşe) sau 450 lei la plata integrală/65 lei + TVA şedinţa
Înscrierile se fac la office@creativearts.ro.

Acest curs este disponibil numai la solicitarea unui grup de minim 5 participanţi.