Dacă vreţi să primiţi o diplomă la absolvire, acest curs de croitorie nu e pentru voi. Dacă vreţi să vă petreceţi câteva ore bune în atelier socializând, nici pentru voi nu e acest curs.
Dacă vă place să vă luaţi notiţe, să vi se scrie pe tablă şi să citiţi cursuri interminabile – nu, acest curs de croitorie chiar nu e pentru voi.
In schimb, dacă aveţi puţin timp după birou pe care vreţi să-l investiţi cu folos, dacă învăţaţi logic şi intuitiv, dacă veniţi ca să aflaţi informaţii utile şi să lucraţi şi de acasă (căci veţi primi teme!), vă vrem la acest curs.
Vă vom face cunoştinţă cu geometria astfel încât să creaţi ziua tiparele pe care le visaţi noaptea, cu centimetrul şi cu propriile voastre măsuri, cu taftaua, catifelele, mătăsurile şi stofele, ca să vă iasă din mâini toate hăinuţele făcute pe sufletul vostru, pe care nu le veţi găsi prin magazine şi pe care croitorii nu înţeleg cum să le facă.
Vă vom mai învăţa cu ce materiale, lungimi şi texturi să vă împrieteniţi, pentru că nu suntem doi la fel şi cu toţii merităm haine care să ne vină bine şi să ne facă să ne simţim excepţional. Vă vom explica despre cusăturile manuale şi mecanice, măsurăm, tăiem şi croim împreună. Vă mai arătăm cum să găsiţi soluţii pentru modificările şi reparaţiile hainelor, căci nu ele vă îmbracă ci voi le purtaţi pe ele.
PROGRAMĂ CURS DE CROITORIE MAXI
Ședința 1 – Proprietăți ale materialelor textile și înțelegerea procesului de confecționare
Ședința 2 – Introducerea în utilizarea mașinilor de cusut
Ședința 3 – Finisaje de bază
Ședința 4 – Introducere în geometria corpului și luarea măsurilor
Ședința 5 – Despre fuste și confecționarea unei fuste după un model la alegere (fără fusta dreaptă)
Ședința 6 – Atelier practic
Ședința 7 – Geometria corpului și modelarea materialelor pe acesta
Ședința 8 – Tiparul de bază pentru construirea unui produs vestimentar în partea superioară a corpului
Ședința 9 – Transformarea acestui tipar de bază într-o rochie fără mâneci
Ședința 10 – Confecționarea rochiei
Ședința 11 – Atelier practic
Ședința 12 – Tiparul de bază pentru fusta dreaptă
Ședința 13 – Confecționarea unei fuste drepte
Ședința 14 – Tiparul pentru mânecă și aplicarea acesteia
Ședința 15 – Transformarea tiparului de bază într- o piesă vestimentară pentru partea superioară a corpului cu un grad mai mare de dificultate
Ședința 16 – Alte finisaje și elemente de design
Ședința 17 – Atelier practic
Ședința 18 – Tiparul de pantalon și modificarea acestuia (prima parte)
Ședința 19 – Tiparul de pantalon și modificarea acestuia (partea a doua)
Ședința 20 – Atelier practic
detalii curs de croitorie maxi
Tip curs: adulţi
Trainer: Ştefania Petrişor
Durată: 16 şedinţe săptămânale a câte două ore şi jumătate (curs) + 4 şedinţe săptămânale a câte două ore şi jumătate (atelier)
Cost: 1200 lei (se poate achita în două tranşe) sau 1080 de lei pentru plata integrală.
Dată începere curs de croitorie: la formarea unei grupe de minim 3 şi maxim 5 participanţi, de luni până vineri, în intervalele 9:30 – 12:00, 14:30 – 17:00, 18:00 – 20:30, sâmbăta între 11:00 -13:30 (cursantele aleg o zi şi un interval orar la care îşi doresc să urmeze cursul şi grupele se formează în consecinţă la cerere).
Unde: str. Mătăsari nr. 21A, sect. 2, Bucureşti
Înscrierile se fac la office@creativearts.ro.
Sursă foto: Pinterest