Category: creative
Atelierele Creative Arts continuă în septembrie la Roaba de Cultură
Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, ediţia de Bucureşti
Asociaţia Atelierul de Creaţie ne invită, pe 20 septembrie, la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs – ediţia a III-a, în trei spaţii de consum de cultură, toate aflate în Bucureşti pe B-dul Dacia, nr. 77: Institutul Cultural Francez, Bistro Chez Elvire şi Cinema Elvira Popescu.
În cadrul evenimentului vor fi expuse peste 170 de produse unicat made in Ro, realizate de peste 30 de creatori și designeri români, împărțiți în patru categorii: design de produs, fashion & accesorii, bijuterie de autor şi simbioza etno-contemporan. Va exista inclusiv un spaţiu cu produse de autor dedicate copiilor.
Programul Nopții albe a creatorilor şi designerilor de produs cuprinde și întâlniri muzicale – melodii live cu Judy Florescu, de la ora 19.00, și melodii jazzy cu Viorica Pintilie şi Jimmy Cserkés, după miezul nopții.
Scopul proiectului Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs este valorizarea produselor de autor şi create de designeri de produs din România prin realizarea evenimentelor de nişă la nivel naţional. Ediţia de anul acesta a Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs, finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional se va desfăşura în lunile septembrie-octombrie în trei oraşe din România: Bucureşti (20 septembrie), Iaşi la Teatrul Fix (11 octombrie) şi Cluj- Napoca la Centrul de Cultură Urbană “Casino” (25 octombrie).
Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici sau pe www.revista-atelierul.ro.
Creative Arts recomandă: City Forrest Fall Edition
La Hârjoneală – spațiu pentru copii by Creative Arts @ Balkanik Festival
Între 12 și 14 septembrie îi aşteaptăm pe copii la primul Bâlci Urban din Bucureşti, organizat în cadrul Balkanik Festival.
Copiii mai măricei vor învăţa să ţeasă covoraşe ţărăneşti, vor înveli sticle în sfoară, vor face colaje din seminţe şi bijuterii din mărgele, vor descoperi magia roţii olarului şi a sticlăriei, dar vor face cunoştinţă şi cu arta urbană a operelor cu spray-uri colorate.
Intrarea la Balkanik Festival este liberă pentru copiii până în 7 ani, aşa că îi aşteptăm pe toţi în spaţiul La Hârjoneală, chiar şi pe cei foarte mici. Pentru ei avem un ţarc plin cu nisip, unde se pot juca în voie cu lopăţelele şi găletuşele aduse de acasă.
Nu avem limită de vârstă şi nici intervale orare pentru atelierul de codiţe împletite şi sesiunile de body-painting, la care sunt poftiți toți vizitatorii Bâlciului Urban.
Notaţi-vă însă programul atelierelor pentru copii, valabil pentru toate cele trei zile de festival, din 12 până pe 14 septembrie:
12:00-13:30 / Colaje cu seminţe
14:00-15:30 / Sticle îmbrăcate cu sfoară
16:00-17:30 / Covoraşe ţărăneşti
18:00-19:30 / Atelier de beading
Mai multe detalii despre Balkanik Festival găsiți aici.











